Mulțumiri publice colegilor noștri de presă din Capitală, de la ”Lumea Justiției”. Din Sibiu, de la ”Justițiarul”. Și celor de la ActivWatch – Agenția de Monitorizare a Presei. Mai ales avocaților de la APADOR-CH. Și tuturor celor care s-au opus ca jurnalistul Julien Tănase să fie arestat, pe nedrept, la cererea DNA-ului mureșean!

Peste doar câteva zile, vom sărbători 26 de ani, de la Revoluție. De la o Revoluție despre care, în ultimii ani, auzim tot mai des spunându-se că n-ar fi fost tocmai o Revoluție! În nici un caz una spontană, în care parte din generația mea a murit atunci în numele unei firave democrații la care unii dintre noi, abia cutezau să viseze.
Se pare că ar fi fost vorba de altceva! De o lovitură de stat, pusă la cale cu tot dichisul, tot de către comuniști! Comuniști care au preluat Puterea, cu prețul vieților noastre, a celor naivi. Comuniști care ulterior au devenit revoluționari! Dar care, din păcate, au rămas aceiași comuniști!
Doar așa se poate explica de ce și după 26 de ani de la acea Revoluție, sau ce o fi fost ea până la urmă, în țara asta încă se mai arestează jurnaliști, de teama că ar putea spune deschis în ce societate am ajuns să trăim.
La 26 de ani de la acea Revoluție, încă se mai fac presiuni asupra judecătorilor.
La 26 de ani de la acea Revoluție, încă sunt la Putere și fac pe sforarii, cei care înainte de Revoluție, se jucau tot cu capetele de sfori.
La 26 de ani de la acea Revoluție, oamenii se mai tem încă să vorbească liber, pe stradă.

Vai nouă!
Cutez totuși să vă urez La Mulți ani și Sărbători Fericite!

Magda M.M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.