Stagiunea 2018 – 2019 a Companiei „Liviu Rebreanu” s-a încheiat în seara zilei de 25 iunie, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, cu reprezentaţia spectacolului „Offline”. Spectacolul s-a ţinut în regim studio şi l-a avut ca regizor pe Laurenţiu Blaga…”
Până aici, toate bune. Numa’ că…
Iniţial, am vrut ca titlul articolului să fie „Offline”, o piesă a Teatrului Naţional, de toată subcultura”, însă am realizat imediat că „subcultura” e prea mult spus pentru o piesă de teatru care, la finalitatea ei, te face să ieşi din sală în căutarea unui livret, pe care să vrei să-l citeşti doar ca să te dumireşti ce dracu a vrut să fie ceea ce ai văzut cu proprii ochi, vreme de 50 de minute?
Dacă respectiva piesă de teatru ar fi fost vreo chestiune inovatoare în materie de teatru, ceva dificil de înţeles şi pe care, doar dacă aveai ceva bagaje de cunoştinţe teatrale şi dramaturgice, ai fi putut s-o descâlceşti, astăzi aş fi tăcut mâlc. Şi nu pentru că aş avea niscaiva carenţe la capitolul teatru/dramaturgie/scenă/spectacol etc, ci pentru că bunul simţ mă dă afară din casă, iar atunci când ceva îmi depăşeşte aşteptările, prefer să aplaud sau să tac chitic, în ambele cazuri, rămas fără cuvinte!
Nu a fost însă cazul şi după momentul vizionării, aşa-zisului spectacol, intitulat „Offline”!
După primele 5 minute de desfăşurare a reprezentaţiei, am realizat că în faţa mea joacă nişte tineri, totalmente nepregătiţi pentru acest gen de artă. L-am şi împuns cu cotul pe Sergiu, colegul meu de la ziar, cu care îmi propusesem să fac escapada teatrală, întrebându-l în şoaptă:
-Eşti sigur că copii ăştia au luat vreo lecţie de actorie, pe undeva?
Nici unul dintre tinerii aflaţi în faţa mea, pe post de actori debutanţi, nu avea pic de dicţie sau vreo urmă de stofă
pentru mişcarea scenică, şi vorbeau pe scenă – şi asta atunci când scoteau câteva interjecţii urlate sau şoptite – de parcă erau pe stradă.
Culmea era că tema spectacolului trebuia să trateze lipsa comunicării în relaţiile interpersonale, în rândul tineretului, însă ceea ce se derula în faţa ochilor mei, ei bine… dacă ţineai cont de modul în care vorbeau tinerii diletanţi şi pretenţios spus, „actori”, ce se fâţâiau de colo-colo, ba stând pe scaune, ba ţipând unii la alţii… realizai ad-hoc, că reprezentaţia şi-a şi atins scopul!
În rest… după nici un sfert de oră, am simţit nevoia imperativă să părăsesc sala improvizată în studio… de fapt, scena mare umplută cu scaune pentru spectatori şi transformată pompos, în cuvântul numit „studio”… simţind că timpul însăşi mă trage de mânecă, cerându-mi nemilos să părăsesc aceea locaţie.
Doar bunul simţ a fost cel care m-a determinat să rămân în scaun, încercând să-mi stăpânesc pornirile şi frustrarea, căci în orice clipă îmi venea să scot un urlet şi să strig; „Huoo! Ajunge cu porcăria asta! Voi chiar nu vedeţi cât sunteţi de penibili?”.
Am ieşit, în sfârşit din clădirea Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, şi mi-am aprins îngândurat o ţigară.
-Dacă îmi fac publică părerea în ziar, ori nu mai vine nimeni să vadă piesa asta, ori umplu sala de teatru! E cu două tăişuri… i-am spus lui Sergiu, care aştepta să-mi audă pronosticul.
Nu sunt critic de artă şi nici nu mi-ar trece prin cap vreodată, să critic munca artistică a cuiva, fie că-mi place sau nu, ceea ce îmi văd ochii sau simt cu celelalte simţuri olfactive. Am însă gusturile mele, formate deja, de-amu, parcă de mii de ani lumină, iar în materie de gusturi, vorba aia… le ai, că te-ai născut cu ele, sau nu le ai! E simplu…
De împrumutat sau de căpătat, nu le poţi obţine, aşa cum nici nu te poţi căca în ele!
Însă… în cazul mizeriei „Offline”, cu pretenţie de „piesă de teatru” şi jucată pe scena Teatrului Naţional din Târgu-Mureş, devenit ad-hoc, garantul unei piese cu valoare artistică… şi dacă aş fi vrut, nu puteam trece cu uşurinţă peste subiect, căci la mijloc era vorba de bani! Iar flerul… deh, deformaţie profesională… îmi spunea limpede că respectiva mizerie artistică, s-a făcut prin cheltuirea unor sume de bani publici.
Într-un cuvânt, „Offline“ nu putea fi altceva decât vreun proiect cultural, probabil iniţial bine gândit, de a fost girat de Teatru Naţional, şi realizat din bani publici şi/sau fonduri nerambursabile! Doar că ceea ce a ieşit în final, ca reprezentaţie, era strigător la cer!
Şi… am avut dreptate în bănuielile mele!
Offline” a devenit o mizerie artistică, după ce a fost pusă în scenă de Laurenţiu Blaga. Cine-i individul? Păi… hai să vedem ce spune „goagăl”:
„… Laurenţiu Blaga este teatrolog, regizor, scriitor şi jurnalist. Începând cu anul 2012, ocupă funcţia de secretar artistic la Compania Liviu Rebreanu, a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş”…
Mai precis, Blaga este amicul celebrului actor Nicu Mihoc, vedeta incontestabilă (din rândul actorilor mureşeni, încă în viaţă!) a Târgu-Mureşului. Şi cum, parcă prin 2017, celebrul actor şi-a lăsat baltă propriul proiect, intitulat „Teatru 74”, preferând să-şi piardă independenţa actoricească în favoarea reântoarcerii în Teatrul Naţional Târgu-Mureş, în calitate de director – artistic, se pare că l-a adus, printre bagaje, şi pe Laurenţiu Blaga, unul din tovarăşii săi de sihăstrie artistică.
Că Mihoc este şi va rămâne o vedetă, în cel mai bun sens al cuvântului, este o realitate, căci ce este al Cezarului… jos pălăria. Şi ţi-o poate confirma oricare muritor de rând, mureşean, fie el de origine română, maghiară, ebraică sau ţigănească. În schimb, cu Laurenţiu Blaga, stă altfel treaba…
Laurenţiu Blaga, cunoscut mediului cultural mureşean pentru implicarea sa în numeroase proiecte teatrale şi literare, a fost nominalizat la Premiul UNITER, pentru Cea mai bună piesă de teatru românească, pe anul 2018”… mai spune „goagăl”!
Jos cu pălăria în faţa unei asemenea ştiri, însă… deocamdată, Blaga nu este convingător! Nu degeaba a fost „doar” nominalizat, alături de alţi 4 pretendenţi! O fi ceva de capu’ lui… dar categoric, mai are serios de muncă!
Dacă pe vremea sihăstriei artistice a actorului Nicu Mihoc, acesta îl lăsase pe Blaga să semneze afişul unei piese precum „Cea mai proastă piesă din lume”, de Duffel, pentru că nu putea apare maestru’ pe afiş, în dubla postură de regizor-actor, că nu dădea bine la imagine, mai ales că e de notorietate că actorii care veneau să joace la Teatrul 74, veneau să joace pentru Mihoc şi nu pentru elucubraţiile regizorale, lipsite (… de pe-atunci!) de viziunea lui Blaga, ei bine… odată ajuns la Teatrul Naţional, se pare că tocmai lu’ Blaga i s-a urcat vedetismul la cap!
Altfel, nu pot înţelege ioc, cum de i-a lăsat pe bieţii copii, culeşi de prin băncile Şcolii Populare de Arte, din Târgu-Mureş, să urce pe o scenă a Teatrului Naţional, fără să îi pregătească şi nu a stat alături de ei, ore în şir dacă era cazul, până ce aceşti tineri pasionaţi de teatru, ajungeau să înveţe o mişcare scenică, ajungeau să înveţe, odată intraţi în roluri, să nu se acopere unii pe alţii, ajungeau să rostească cuvintele, „cu toţi dinţii din gură”, că de asta se învaţă dicţia în teatru şi mai ales, ajungeau să înveţe să-şi exprime trăirile, privindu-şi chipul în oglindă! Cum de şi-a permis maestru’ Blaga, „nominalizatu’” al 4-lea la UNITER pe anul 2018, din tot atâţia nominalizaţi, să-şi bată joc de acei copii care, din cauza lipsei de experienţă, în cel puţin 2 (două) reprezentaţii ale piesei „Offline”, au „jucat” 2 (două) variante diferite ale aceleiaşi piese?
Ce naiba? Sau piesa „Offline”, în viziunea suprarealistă a lu’ Blaga, era o piesă de teatru ce se vroia cameleonică, cu un alt fel de scenariu, un altfel de joc de scenă şi alte replici, la fiecare reprezentaţie?
Păi să aflăm şi noi cum stă treaba, maestre! Ce ne tot chinuieşti atâta?
…………………
NOTĂ:
(lu’ Blaga, en personne!)
Musiu…
Teatrul Naţional nu poate fi terenul tău de dat ţepe regizorale, şi nici târgumureşenii dornici de un spectacol de calitate, fraierii tăi plătitori de bilete! E drept că fraier e cel care plăteşte, nu cel care cere, însă nici chiar aşa…
… Te-ai gândit că poate, „Cea mai proastă piesă din lume” ţi-a fost cumva… predestinată? Dar categoric, nu cea scrisă de Duffel, ci chiar „Offline”, cu care ţi-ai bătut joc de tinerii debutanţi şi chiar de spectatori?
Ce naiba cauţi Laurenţiule, cu kitsch-uri de acest fel, în ditamai Teatrul Naţional? Sau nu ştii oare, că şi pe afişele pe care ţi-ai pus numele, se pot pişa câinii târgoveţi?
S-avem pardon, musiu…
……………………
În ultimii ani, am mai văzut câteva piese de teatru, cel puţin jenante, ţinând cont de numele sonore de pe afişe – în nici un caz, atât de mizerabil puse în scenă, ca „Offline” – şi mai că îmi este dor de perioada istorică în care, dacă piesa de teatru pusă în scenă, era sau nu, pe placul spectatorilor, actorii erau plătiţi în monede de aur sau bătuţi cu ouă stricate şi roşii.
Cine ştie… Poate că într-o bună zi, îmi va ajunge totuşi, la urechi şi această teribilă ştire; „Marele regizor „veşnic nominalizat”, Laurenţiu Blaga, bătut cu ouă!”
Asta, în loc de o altă teribilă ştire, care ar putea foarte bine spune; „Attila Gasparik, directorul Teatrului Naţional, a fost dat afară pe uşa din dos. Motivul; prea mulţi regizori „geniali”, de genu’ lui Blaga cel „nominalizat”, au dus de râpă, financiar, bietul Teatrul Naţional!”
Şi o ultimă adnotare; în urma discuţiilor pe care le-am avut cu sursele mele (sâc!)… am aflat şi că tinerii folosiţi să se maimuţărească în mizeria cu pretenţie artistică, numită „Offline”, nu au văzut nici un ban, din fondurile aflate la discreţia maestrului „nominalizat”, Laurenţiu Blaga! Ori, din câte se pare, aceste fonduri i-au fost puse lu’ Blaga la dispoziţie, din banii publici şi niscaiva fonduri europene.
De ce nu le-a dat „nominalizatu’” regizor, barem de-o Coca-Cola sau de-o şaorma, bieţilor tineri cu aspiraţii de actori, rămâne un secret doar de Blaga ştiut! Probabil, pentru că a ajuns şi măestria sa, la părerea mea; că tineretul ales de el să-i maimuţărească mizeria artistică, a făcut-o în doru’ lelii! Fără pic de pasiune! Şi fără pic de talent!
De parcă, aveau vreo vină bieţii copilandrii şi copilandre!
NOTĂ:
Nu vreau să fac publice numele tinerilor de 18-20 de ani, care au jucat în mizeria cu iz artistic, intitulată „Offline”. Nu vreau, pentru că ei nu au nici o vină. De vină pentru părerea mea critică, este nimeni altul decât regizorul Blaga Laurenţiu, împreună cu cei din anturajul „nominalizatului”, şi mai ales, vinovaţi se fac profesorii, mai mult decât amatori, pe care aceşti tineri îi au la Liceul de Artă din Târgu-Mureş.
Sper ca articolul de faţă, să trezească la realitate şi să-i facă pe cei în măsură să gândească, să nu ne mai vândă mediocritatea, căci viaţa e prea scurtă de trăit. Iar eu, cel puţin, m-am săturat să tot arunc cu banii pe toate kitsch-urile! Fie ele chiar şi gratuite!
Julien Tănase
