Mă aflu în prag de Sfinte Sărbători de Paşte, iar peste puţină vreme, întreaga suflare umană, credincioasă sau nu, va fi cuprinsă de febra intrării în săptămâna Patimilor. O săptămână a Patimilor, ce pentru unii dintre noi, mai slabi sau mai tari de înger, dar conştienţi de prezenţa Lui, presupun că înseamnă şi căderea pe gânduri, şi o mai profundă intruziune prin ungherele sufletului.
Cel puţin, mie… personal, aşa mi se întâmplă!
În ziua de 10 ianuarie 2019, s-a dat sentinţa, pe fond, în procesul pe care, în 2016, mi l-a intentat DNA sub acuzaţia de şantaj! Şi după mai bine de 2 ani de zile, şi după un alt infarct şi-un diabet obţinut din cauza stresului cauzat de tot felul de tertipuri şi presiuni, făcute cu bună ştiinţă de unii dintre procurorii DNA, sentinţa dată a fost cât se poate de limpede; SUNT NEVINOVAT!
Am fost găsit NEVINOVAT pentru că fapta considerată de către DNA, ca fiind şantaj… nu a fost şantaj! Şi indiferent cât s-au chinuit procurorii DNA să-mi strice imaginea în faţa instanţei, aducând în proces alte 20 de persoane, dintr-un total de peste 40 de persoane audiate, cu toţii politicieni din judeţul Mureş şi cu care, în calitate de jurnalist, am avut de-a face, de-a lungul timpului, doar-doar le va reuşi cumva strategia gândită să convingă instanţa că sunt un şantajist ordinar… hotărârea judecătoarei Teodora Albu a fost de nestrămutat; NEVINOVAT!
Ba, mai mult chiar… La începuturile tărăşeniei, în clipa în care am fost reţinut de către un procuror DNA pentru 24 de ore, şi dus apoi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, procurorul cerând să fiu arestat pentru 30 de zile, experimentatul judecător Virgil Ogrean, acelaşi judecător care eliberase mandatele pentru interceptarea mea telefonică şi filajul meu cotidian, de astă dată „i-a dat cu flit”, pentru simplul motiv că DNA nu avea nici o probă împotriva mea, în afară de două declaraţii date de 2 nemernici, dinainte înţeleşi, declaraţii mincinoase şi nesusţinute de nici o probă!
Iar decizia judecătorului Virgil Ogrean a fost „bătătorită” şi la Curtea de Apel Mureş, de către judecătorul Szöts L. Barna, un alt judecător experimentat şi pe care, după cum mi-a şi dovedit, nu îl poţi „duce cu preşu”, doar pentru că eşti angajat la DNA.
Prin urmare, 3 judecători… doi în faza de urmărire penală şi judecătoarea Teodora Albu, în faza de fond, au ajuns la aceiaşi concluzie; Eu, jurnalistul Julien Tănase, NU SUNT VINOVAT de acuzaţia de şantaj!
Ştiţi însă de ce sunt de admirat aceşti 3 judecători? Ei bine…
Cum românii se pare că stau prost la capitolul memorie, şi îşi amintesc câte ceva, în funcţie de cine îi manipulează, văd că au uitat sau se fac că uită de perioada odioasă şi sper de-acum, de tristă amintire, a aşa zisei lupte dusă împotriva Corupţiei, de către DNA aflat în tandem cu SRI! Perioada înţelegerilor scrise în secret, între DNA şi SRI!
Însă cei ca mine, care din anul 2016, am început să străbatem culoarele Justiţiei româneşti, încercând să aflăm care judecător e obedient faţă de DNA şi căruia îi este frică sau e şantajat de către acelaşi DNA… ei bine, nu vom uita niciodată această perioadă, atât de tulbure, din istoria Justiţiei româneşti! Niciodată!
Ştiţi cum e să ştii că eşti nevinovat şi să îţi pierzi somnul gândindu-te că nu ai nici o şansă să-şi dovedeşti nevinovăţia în instanţă, dacă judecătorul ales „aleatoriu”, să te judece, este simpatizant al DNA sau şantajabil, de către DNA? Sau, pur şi simplu, judecătorului îi este frică să se pună contra DNA, ca să nu aibă probleme în viitor?
Ei bine… chiar nu doresc nimănui să treacă prin tensiunea celor peste 2 ani de zile, prin care am fost nevoit să trec!
Vă mai miră că am făcut al 2-lea infarct şi m-am pricopsit şi cu un diabet injectabil? Cred că nu…
Pentru faptul că aceşti 3 judecători mureşeni, Teodora Albu, Virgil Ogrean şi Szöts L. Barna, nu s-au lăsat intimidaţi de către DNA, le mulţumesc astăzi, public! Cum tot public, le mulţumesc şi
judecătorilor Mihaela Vasiescu şi Ghiban Lucian, de la Curtea de Apel Mureş, care, în timpul derulării procesului, în recurs, nu au fost de acord cu cererea de arestare a mea, făcută de DNA, pentru că avusesem curajul să tipăresc acest ziar şi să-l scot pe piaţă, şi nu s-au lăsat îmbrobodiţi de către DNA, ci m-au lăsat să-mi editez ziarul şi mi-au redat şi toate drepturile acordate pe fond, drepturi ce imediat fuseseră contestate de către procurorii DNA, mai înverşunaţi ca niciodată, să-mi facă viaţa amară!
Sunt multe personaje publice prin această aşezare mureşeană, care nu înţeleg nici acum, de ce atâta înverşunare a unor personaje din interiorul DNA, împotriva mea? Nu le pot răspunde nici acum la întrebări. În schimb, îi las să ghicească!
Procesul meu nu s-a încheiat, definitiv, căci DNA a şi făcut apel. E dreptul acestei instituţii, astfel că nu am ce comentarii să fac! Doar că… stau şi mă întreb; dacă DNA nu a venit cu nici o probă în procesul pe fond, de unde dracu’ o să le scoată acum, în apel? Din burtă?
Chiar îmi doresc ca DNA să nu facă şi greşeala asta!
Până una-alta, nu-mi rămâne decât să sper că miocardul meu, aritmic şi anesteziat de la atâtea pastile, va trece cu bine, şi peste acest ultim stres!
Deocamdată… aflat în prag de Sfinte Sărbători de Paşte, daţi-mi voie să mă bucur de liniştea lor. Nu de alta, dar un Om s-a sacrificat pentru ca noi să avem parte de această linişte interioară.
Prin urmare, vă doresc şi domniilor voastre, ceea ce-mi doriţi şi mie. Şi bucuraţi-vă sufletele, de sfintele sărbători de Paşte.
Hristos a înviat!
Julien Tănase