Bine te-am regăsit, cititorule. Şi pe tine, cititoareo…
Scriind acest articol, mă simt precum acrobaţii care fac echilibristică, pe o funie agăţată între 2 zgârie nori. Sau, precum eroii din filmul Squid Game – Jocul calamarului… recent apărut pe Netflix, când încercau să treacă peste podeţul din sticlă, neştiind care bucăţică din podeaua de sticlă, se va sparge, şi care nu!
Şi totuşi, acest articol trebuia scris, căci realitatea cotidiană trăită de mine, în această regiune a ţării, atât de frumoasă şi
de deosebită, datorită oamenilor ei, a început să-mi dea serios, tot mai mult, de gândit.
O realitate despre care, în această zonă, nimeni dintre oficialităţi, fie ele române sau maghiare, nu vorbeşte încă, deschis… D-ne fereşte, public (!)… dar despre care s-a ajuns să se discute, tot mai des, în sânul familiilor. În special, în familiile de etnie maghiară!
Iar subiectul cu pricina, atât de delicat în această zonă, repet, absolut mirifică, locuită de români şi maghiari, alături de o
mână de alte minorităţi, se referă strict, la limba română, vorbită de populaţia, de etnie maghiară!
Sau, mai corect spus, nevorbită de populaţia, de etnie maghiară!
Sensibilos subiect, nu-i aşa? Ei bine… până nu demult, nu aş fi abordat public, un asemenea subiect, pentru simplul motiv că, sensibilităţile pot fi deseori, deranjante şi chiar dureroase. Ca şi ideile, care îţi pot fi percepute greşit. Şi atunci, mai bine taci, şi-ţi vezi de ale tale…
Nu însă, şi de astă dată! Nu când ajungi să constaţi că, în loc ca starea lucrurilor să se îmbunătăţească, ea se deteriorează şi mai mult, din cauze ce ţin de interese diverse şi pe alocuri, meschine. Sau dezinteres. Aşa că, am ales să iau poziţie. În scris. Şi cine are ochi ca să vază, o videa! Şi dacă are şi urechi să auză, o auzi! Şi nu doar,
de la mine! Iar dacă există cap, ca să nu plouă-n gât, se vor găsi şi soluţiile corecte! Dacă nu, nu!
Eu, ştiu că voi dormi la noapte, liniştit. Ceea ce am avut de spus, am spus!
Julien Tănase
